Caută în site

Geoparcul Dinozaurilor – Ţara Hategului

Geoparcul este o arie protejată de tip parc natural, declarată prin HG 2151/11/2004. Administarea geoparcului este asigurată de către Universitatea din Bucuresti, în baza Contractului nr. 102711/ 22.11.2005 încheiat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pentru 10 ani (2005 – 2015). În interiorul geoparcului au fost desemnate două situri Natura 2000 de tip SCI. Contractul prevede aplicarea prevederilor legale privind administrarea ariilor protejate şi siturile Natura 2000.

Începând cu anul 2005, Geoparcul este membru în Reţeaua Europeană a Geoparcurilor (EGN) şi în Reţeaua Globală a Geoparcurilor (UNESCO)(GGN). Fiecare geoparc membru trebuie să respecte Charta EGN şi reglementările GGN (UNESCO), fiind evaluat la fiecare patru ani. Ultima evaluare a fost în anul 2014.

GDTH este o entitate a Universităţii din Bucureşti şi îşi desfăşoară activitatea sub tutela Asociaţiei Geo arcul Dinozaurilor Ţara Haţegului.

Aria protejată se află în partea sud-vestică a județului Hunedoara, pe teritoriul administrativ al orașului Hațeg și pe cele ale comunelor: Baru, Densuş, General Berthelot, Pui, Răchitova, Râu de Mori, Sarmizegetusa, Sălașu de Sus, Sântămăria-Orlea și Toteşti.

În cadrul geoparcului sunt incluse și următoarele rezervații naturale: Paleofauna reptiliană Tuştea, Locul fosilifer cu dinozauri Sânpetru, Mlaștina de la Peșteana, Calcarele de la Fața Fetii, Vârful Poieni, Pădurea Slivuț, Fânațele cu narcise Nucșoara, Fânațele Pui.

Geoparcul Dinozaurilor este o îngemănare a geodiversității, biodiversității, patrimoniului istoric și cultural; cu activitățile socio-economice ale Țării Hațegului.

Informații multiple asupra Geoparcului Dinozaurilor – Ţara Hategului puteți consulta din diverse surse externe:

Protected by Webpro.ro