Caută în site

Cetatea Medievală Mălăiești

La sfârşitul secolului al XIV-lea, în satul Mălăieşti, din comuna Sălaşu de Sus, era construită o cetate ale cărei ziduri s-au păstrat până în zilele noastre. Monumentul istoric a fost reabilitat cu fonduri europene, iar acum este un reper al turiştilor care doresc să viziteze Ţara Haţegului.

Sălaşu de Sus – O mică cetate din piatră atrage atenţia turiştilor care se îndreaptă spre Parcul Naţional Retezat, la ieşire din satul Mălăieşti. Este donjonul ridicat de cnezii din Sălaşu de Sus în secolul al XIV-lea, un loc aparte străjuit de Masivul Retezat. Donjonul este turnul cel mai înalt al unei cetăţi şi are rolul de a servi ca punct de observaţie, loc de tragere şi de ultim refugiu, dacă restul cetăţii a fost ocupat de inamic. El este turnul principal, bine întărit, al unei fortificaţii medievale şi este dublat de funcţia sa de locuinţă pentru stăpânul castelului. La început, cetatea avea doar un singur donjon. După ce au ajuns oameni de încredere ai lui Ioan de Hunedoara şi ai fiului său Matia Corvin, Sărăcineştii au ridicat şi un brâu de ziduri care încojura donjonul.

La Cetatea Mălăieşti se ajunge uşor dacă ţinem drumul spre Nucşoara, poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat. Cu un kilometru înainte de ajunge la Nucşoara, la stânga se desprinde un drum care duce spre cetate. Aşezată chiar la ieşirea din sat, Cetatea Mălăieşti este situată pe o culme mică şi abruptă între Valea Mălăieşti şi Valea Domnească.

Chiar dacă are numai 144 de locuitori, aşezarea este deja un punct de harta drumeţilor care doresc să ajungă la cabana Pietrele, la Cîrnic sau la Genţiana. Oamenii observă uşor cetatea, mai ales că acum este bine semnalizată.  (sursa: accentmedia.ro)

Informații multiple asupra Cetății Medievale Mălăiești puteți consulta din diverse surse externe:

Informații asupra traseului:

Protected by Webpro.ro