Caută în site

Rezervaţia ştiinţifică Gemenele – Tău Negru (Munţii Retezat)

Rezervația Științifică Gemenele este o arie protejată de interes național situată în zona centrală a Parcului Național Retezat, cu o suprafată de 1630 ha și corespunde categoriei I IUCN (rezervații științifice). Ea a fost înființată în anul 1955 și este numită aşa după cele două lacuri mai mari de pe cuprinsul ei. În rezervație se asigură un regim strict de protecție, prin care habitatele sunt păstrate în starea lor naturală, fiind permise doar activitățile științifice, cu acordul Academiei Române.

În 1979 rezervația științifică „Gemenele” a fost inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor prin programul de ocrotire al biosferei coordonat de UNESCO.

Pe teritoriul rezervației flora şi fauna trăiesc ca la începuturile lumii, practic, nu interacţionează cu factorul uman. Singurii care au acces in zonă sunt specialițtii dar și aceștia pot doar sa observe. Arborii seculari se găsesc peste tot, fauna și flora nu sunt afectate de factorul uman. Copacii care se prăbușesc rămân în pozițiile în care au picat. Nimeni nu are voie să se atingă de ceva, pentru că acolo se monitorizează procesele naturale, practic, natura lucrează în voie. Rezervaţia de la Gemenele are un rol deosebit de important. Zona trebuie să demonstreze cum ar fi evoluat natura dacă nu intervenea omul. Prin raportare la această arie se poate concluziona de către specialiști cum au evoluat zonele deschise publicului, acestea din urmă fiind supuse altor presiuni decât trebuie să suporte zona rezervației științifice.

Fiind permise doar activităţile ştiinţifice, cei de la Academie au construit o clădire, numită Casa Laborator, aflată chiar în centrul rezervaţiei, în care sunt desfăşurate diverse cercetări în scop ştiinţific. De exemplu, Institutul de cercetări şi amenajări silvice din Bucureşti a putut studia aici cu succes biologia unor animale ca zimbrul sau capra neagră, precum şi procesul de recolonizare a marmotelor sau popularea cu păstrăvi a lacurilor alpine.

Mai multe informații puteți afla din surse externe:

Protected by Webpro.ro