Ținutul pădurenilor

Posted in Ținut pitoresc, Ținutul pădurenilor, Tradiții și obiceiuri etnografice

Ținutul Pădurenilor este situat, în proporţie de 97% în județul Hunedoara, pe Valea râului Cerna, delimitat la nord de valea Mureșului, la sud de Țara Hațegului și la vest de Munții Poiana Ruscă. El este considerat ca fiind una dintre cele mai bogate zone etnografice ale României. Datorită reliefului, în majoritate culmi împădurite , principala îndeletnicire a „pădurenilor” este exploatarea şi prelucrarea lemnului şi păstoritul.

Istoria Ţinutului Pădurenilor începe cu mult timp în urmă, suprapunându-se peste o veche vatră dacică. La începutul secolului II e.n. partea de est a Munţilor Poiana Ruscă se afla în aria principalelor centre dacice şi romane.

Foarte aproape, în depresiunea Haţegului, se afla capitala provinciei Dacia – Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Se spune că în această zonă s-au refugiat o parte din dacii retraşi în munţi.

Acesta izolare geografică a aşezării pădurenilor le-a permis, probabil, secole de-a rîndul conservarea graiului actual şi păstrarea unor entităţi particulare ale portului, asemănătoare, spun unii cercetători cu cel dacic. Prima atestare scrisă a aşezărilor din acest ţinut datează din 1297, într-un document în care satele Zlaşti şi Ruda sunt menţionate ca supuse ale pârcălabului de Hunedoara. Ulterior, în secolele XIV şi XV găsim menţiuni despre toate aşezările cunoscute astăzi şi despre altele care probabil, au dispărut cu timpul.

Satul din Ţinutului Pădurenilor

Casa tradiţională

Gospodăriile ţărăneşti erau împrejmuite cu gard de nuiele acoperit cu paie şi aveau în alcatuirea lor casa propriu-zisă, şura (care cuprindea şi grajdul, cocina, eventual un şopron care adăpostea carul, sania şi alte unelte specifice muncii la câmp), precum şi un bordei care ţinea loc de beci. Casa era aşezată în fundul curţii, întotdeauna cu faţa la drum, iar şura era în apropierea drumului. Casele tradiţionale din Ţinutul Pădurenilor erau formate din două încăperi, camera de locuit şi cămara, cu intrări separate dintr-un târnaţ, plasat pe colţ în faţa cămării sau la faţada construcţiei. Locuinţele atrag atenţia prin proporţiile lor, acoperişul ajungând să fie de două sau de trei ori mai înalt decât pereţii.

Oamenii locului, pădurenii

Populaţia Ţinutului Pădurenilor locuieşte în sate mici, aşezate pe culmi şi creste de dealuri. Aici s-a dezvoltat, datorită condiţiilor geografice speciale, una dintre cele mai originale culturi populare. Locuitorii Ţinutului Pădurenilor îşi spun, simplu, „pădureni“. Ei reprezintă o „insulă etnografică“ în care s-a păstrat cultura populară arhaică, extrem de originală şi de diferenţiată faţă de aceea a regiunilor învecinate. Trăsăturile principale ale acestei culturi constau în: amplasarea aşezărilor pe culme, culturi agricole pe dealuri terasate, lipsa olăritului, portul specific (în special al femeilor) şi graiul. Satele pădurenilor nu depăşesc limita zonei înalte de platou a Munţilor Poiana Ruscă .

Îndeletnicirile pădurenilor

În trecut, majoritatea locuitorilor satelor pădureneşti se angajau la minele din Ghelari, Teliuc, la uzinele din Govăjdia şi Hunedoara, la minele de talc din Lelese, Cerişor sau la cariera de marmură de la Alun. Alte îndeletnici specifice zonei erau: creşterea vitelor, cultivarea unor suprafeţe restrânse pe terase nivelate în jurul aşezărilor, sculptură în lemn, ţesătorie şi broderie, toate în limitele necesităţilor de trai propriu. Ca şi o curiozitate, mesteşugul olăritului lipseşte în aceasta zonă.

Costumul popular

Portul tradiţional din Ţinutul Pădurenilor (în special cel femeiesc) este considerat cel mai arhaic şi cel mai bine conservat în întreaga ţară şi unul dintre cele mai vechi din Europa. Felul în care îşi încing mijlocul femeile din acest ţinut este unul dintre cele mai complicate şi mai interesante cu semnificaţii care merg până în perioada neolitică, amintind de urmele unei străvechi arte dacice de prelucrare a metalelor, precum şi de unele rituri şi culturi ale acestora, astăzi dispărute, precum şi ale credinţelor lor, legate puternic de ritualuri ale cultului soarelui. Se spune, chiar, că portul pădurenilor era foarte asemănător cu cel purtat de daci şi coafura femeilor la fel.

Costumul femeilor este ornamentat cu mult gust prin modele geometrice încadrate în chenare cu unghiuri drepte şi dezvoltare preferenţială pe verticală. Femeia poartă pe cap o broboadă din giulgiu, brodată, ce atârnă pe spate, aproape până jos. Podoaba capului este o basma de sub care ies simetric două şuviţe de păr în formă de colţi, întărite şi lipite de frunte cu zahăr dizolvat în apă. La gât are salbe, bani sau mărgele. Femeile poartă oprege (înainte şi înapoi), două piese de lână care înfăşoară partea inferioară a corpului, strânse ca o fotă, ce dă un aspect mai svelt femeii pădurence. Ea este bogată în ornamente cu tăblii late de-a lungul mânecii şi la gura pieptului cu o cusătură grea şi izbitoare de culori aspre: roşu, negru şi albastru. Cămașa este împodobită cu modele tradiționale pe umeri, pe marginea mânecii și pe piept. Peste mijloc are un brâu țesut frumos, împodobit cu mărgele, bani și inele. Peste brâu poartă un lanț. Pe piept poartă pieptare, iarăși cu cusături. Peste acestea își aruncă, pe umăr, șuba scurtă albă din lână și cu glugă. Încălțămintea favorită e opinca. Detaliile de împodobire al mijlocului femeilor ne sugerează urme ale unei străvechi arte de prelucrare a metalelor, precum și resturile unei mentalități legate de unele rituri și culturi astăzi dispărute, între care cele ,,solare” erau predominante.

Îmbrăcămintea bărbaților este mai puțin complicată: o cămașă de pânză nu prea lungă, cu mâneci largi, legată peste mijloc cu un șerpar. Pantalonii sunt din lână albă. Un pieptar peste care pun “recalu”. Pe cap poartă o pălărie cu bordurile strâmte și răsfrânte. În picioare opinci, iar pe umăr șuba.

Informații multiple asupra Ținutului Pădurenilor puteți consulta din diverse surse externe:

localizare pe hartă (google maps)