Aleea gimnastelor (Deva a fost locul din care au ieșit cele mai bune gimnaste ale României)
Deva a fost cândva perla gimnasticii româneşti, fiind locul din care au ieşit cele mai bune gimnaste ale României.
Școala de gimnastică din Deva s-a înființat în anul 1978, după Jocurile Olimpice de la Montreal, la inițiativa antrenorilor Marta și Bela Karoly, care au mutat lotul național de la Onești, la Deva. Aici a venit Nadia și s-a declanșat o amplă campanie de selecție a fetițelor cu aptitudini pentru gimnastică.
Bilanțul celor peste 30 de ani de când la Deva se antrenează cele mai bune gimnaste ale lumii este impresionant: 25 de medalii olimpice, 36 de medalii la Campionatele Mondiale, 48 la Campionatele Europene, 42 la Campionatele Balcanice și peste 500 de titluri naționale.
În anul 2008 a fost inaugurată „Aleea gimnastelor”, unde au fost amplasate busturile a patru dintre antrenorii lotului român de gimnastică: cuplurile Bela – Marta Karoly şi Maria Bitang – Octavian Belu precum şi busturile ce întruchipează pe 11 dintre cele mai mari gimnaste ale României (Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Daniela Silivaş, Monica Roşu, Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Daniela Şofronie, Gina Gogean, Lavinia Miloşovici) . Ansamblul de statui este amplasat în zona Sălii Olimpice de Gimnastică (creaţie a artistului Ioan Seu).
Busturile gimnastelor, realizate în bronz, au înălţimea de 42-43 cm şi sunt amplasate pe socluri de granit cu înălţimea de 1, 80 m, fiind luminate de reflectoare.
- localizare pe harta (google maps)