Caută în site

Lacul Bucura (Munții Retezat)

Lacul Bucura este un lac situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România.

Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția nord – sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m, perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populația piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Unul dintre traseele de acces este din Poiana Pelegii, unde se poate ajunge cu mașina. Pe malul lacului se află un refugiu Salvamont şi un loc de campare.

(sursa: Wikipedia)

 Informații asupra Lacului Bucura puteți consulta din diverse surse externe:

Protected by Webpro.ro